Sisteme de uscare a cioburilor de sticlă și instalație de aer cald

Aceste sisteme de uscare a cioburilor au fost proiectate și realizate ca o soluție de a elimina apa din materialul reciclat.

Uscătorul este compus din cadru uscător, platforme uscător, cabină, tambur rotativ, șnecuri (șnec alimentare, șnec injectare, șnec preluare, șnec descărcare), valva rotativă-dozator.

Principiul de funcționare al instalațiilor de uscare cu aer constă în preluarea unei cantități de umiditate de către agentul termic de la materialul supus uscării după care urmează îndepărtarea totală sau parțială din uscător a agentului termic.

Până la uscarea materialului se face mai întâi o sortare manuală ce implică selectarea materialelor cum ar fi: lemn, materiale metalice, pietre, etc. Tamburul rotativ este format din tamburul interior (cilindric) și tamburul exterior (octogonal).

Materialul este introdus în tamburul interior unde sub presiunea aerului cald se elimină apa din material. Din tamburul interior, materialul uscat se descarcă în tamburul exterior, iar prin rotirea tamburului ajunge la șnecul de descărcare, care este transportat spre banda de alimentare a Ciurului.

Această descărcare pe banda de alimentare ciur se face printr-un dozator.

INSTALAȚIA DE AER CALD

Această instalație are rolul de a elimina apa din material, aflată sub presiunea aerului cald.

Ca principiu de funcționare: aerul rece preluat din mediul ambiant de către ventilatorul DCR 711/B, este trecut printr-o baterie de încălzire, acesta este adus la o temperatură optimă de uscare unde mai apoi este introdus în uscător.

În uscător aerul cald împreună cu vaporii de aer și suspensiile fine de material sunt extrase, astfel prin ciclonul AREN 1100 se face filtrarea, eliminând vaporii de apă și suspensiile de material.

Din ciclon, vaporii de apă sunt trecuți prin dezumificator, unde se elimină cea mai mare cantitate de apă, iar aerul rezultat este reintrodus în circuit prin intermediul ventilatorului.

Dacă aerul are o umiditate ridicată se va duce în atmosferă, dacă avem o umiditate normală se va introduce în circuit. Suspensiile extrase din ciclon sunt stocate într-un container.

În cazul în care nu se poate realiza debitul necesar, se introduce aer din atmosferă – se face o completare. Ȋncălzirea cu aer cald necesită ţinerea sub control a vitezei de ȋncălzire sau după caz, de răcire, a temperaturii şi a uniformităţii acesteia.

Gradientul de temperatură ȋn material duce la contracţia neuniformă a materialului.

Ȋn acest caz, straturile superioare vor fi supuse la ȋntindere, iar cele inferioare la compresiune ȋn faza iniţială a ȋncălzirii şi invers ȋn faza finală. Tensiunile care iau naştere ȋn material ȋn procesul ȋncălzirii devin şi mai mari ȋn cazul accelerării ȋncălzirii, iar materialul se degradează, apar pori, fisuri, crăpături, etc.

Ventilatorul cu turaţie variabilă permite setarea comodă a debitului de aer cald. Presiunea disponibilă mare a aerului fierbinte permite utilizarea de diametre reduse a conductelor de transport şi de viteze mari ale aerului cald cu ȋmbunătăţirea semnificativă a transferului termic convectiv.

Logo_negru

Acordăm atenție exclusivă excelenței serviciilor prestate. Desfășurăm proiecte fiabile, cu rezultate de cea mai bună calitate, conform standardelor în vigoare, la cele mai mici detalii în ceea ce privește Autorizările si Certificările necesare.

Fundamentăm încrederea tuturor părților interesate în calitatea produselor și serviciilor ALTEN WASTE ENGINEERING. Ridicăm constant nivelul de satisfactie al clientului prin realizarea de echipamente performante.

Punem în evidență integritatea profesională și promovăm prin aplicare valorile etice, extindem competențele profesionale, a serviciilor conforme din punct de vedere legislativ, respectăm regulamentele, legea confidentialității informațiilor, garantăm servicii de calitate și loialitate.

Investițiile în infrastructura de mediu pot provoca un impact semnificativ în tot ceea ce înseamnă sustenabilitatea comunităților pe termen lung. Astfel reușim să producem schimbări majore pe plan socio-economic, fiind responsabili pe termen lung, prin folosirea resurselor, de consecvența sustenabilității.

Pentru informații suplimentare, contactați-ne acum!

Soluții Eficiente

Furnizăm echipamente fiabile de calitate înaltă, personalizate pe baza nevoilor specifice solicitărilor. Proiectarea și producția de echipamente pentru stații de sortare și instalații industriale în domeniul reciclării deșeurilor de natură industrială sau municipală reprezintă principala noastră activitate.

De asemenea, oferim servicii de asistență tehnică, întreținere și reparații în garanție și post garanție.

banda-transportoare-alten-waste-engineering-deseuri-diverse
LIVRARE LA TIMP

Respectăm timpul, de aceea rezultatele muncii noastre sunt pe măsura asteptărilor rezolvării solicitării dumneavoastră.

PREȚUL CORECT

Proiectăm și producem echipamente pentru stații de sortare și instalații industriale la cele mai competitive prețuri.

PROFESIONALISM

Scopul nostru este de a trata fiecare proiect cu același profesionalism pentru rezultate maxime.

Folosim cookie-uri și alte tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dvs. de navigare și funcționalitatea site-ului nostru.